Remember The Calling
Din ciclul “trupe promitatoare, dar cu o existenta efemera” fac parte si membrii The Calling. Ultimele datari legate de prezenta scenica provin din 2005, iar cele mai recente file din jurnalul aparut pe site-ul oficial, sub semnatura lui Alex Band arata ca data de sfarsit 3 noiembrie 2004-life on the road-intre timpul dedicat conferintelor de presa, drumului spre Brazilia si aniversarea zilei de nastere a iubitei.Interesant este faptul ca toate relatarile sunt semnate de solist, desi trupa a fost initial gandita si fondata de chitaristul Aaron Kamin, care si-a lasat amprenta si asupra versurilor pieselor.
Punctul de legatura al celor doi a fost chiar sora lui Alex, iar Aaron a fost surprins de vocea puternica si profunda a celui care avea sa fie comparat in scurt timp cu regretatul solist al trupei Nirvana, Kurt Cobain. Conceptul de trupa binara a suferit mici modificari pe parcursul anilor, prin asocierea initiala, dar temporara cu un basist si un saxofonist, ambii mult mai in varsta, desi cu o anumita experienta in domeniu. De altfel, inceputurile trupei “Generation Gap”, ulterior “Next Door” sunt specificate undeva, prin anul 1996.
Efortul sustinut in songwriting si talentul muzical este apreciat insa, 3 ani mai tarziu, de catre producatorul executiv si textier al RCA records, Ron Fair. Impresionat suficient de demo-urile primite, acesta decide sa semneze un contract cu ei, momentul in care trupa isi schimba numele in “The Calling”.
Acest contract deosebit de important pentru recunoasterea oficiala a trupei implica insa si provocarea de a alcatui o baza solida pentru aparitille scenice si turneele viitoare. Fair a lucrat in mod intens alaturi de Alex si Aaron timp de 2 ani pentru a perfectiona albumul de debut, inregistrat cu diversi muzicieni de studio.
In 2001, odata cu lansarea primului album, “Camino Palmero”, Sean Woolstenhulme (chitara-Firehouse), Billy Mohler (bass) si Nate Wood (tobe) au fost adaugati ca extra muzicieni. Primul single “Wherever you will go” a avut un impact hotarator asupra fanilor si a fost folosit ca parte din coloana sonora a primei serii a serialului de televiziune “Smallville”-Metamorphosis”, de asemenea si in 2000,o scurta performanta in “Coyote Ugly” dar si ca final al unuia dintre episodele serialului-drama, “Cold Case”.
In iunie 2002, Woolstenhulme a parasit The Calling, fiind inlocuit mai tarziu cu Dino Meneghin. Mohler si Wood au renuntat si ei, 4 luni mai tarziu, iar in noiembrie 2003, acestia i-au acuzat pe Band, Kamin si pe managerul trupei de frauda, activitate de manageriat gresita si au pretins o suma de bani pentru drepturi de autor si profituri din turneul 2001-2002. Band si Aaron au replicat ca acestia au fost angajati ca si muzicieni si nu aveau drepturi de autor.
Cel de-al doilea album al trupei, carea poarta sugestiv numele de “Two” este lansat in iunie 2004 si marcheaza parteneriatul existent intre Alex Band si Aaaron Kamin. Printre single-urile lansate, se numara “Our lives”, “Things will go my way” si “Anything”. Versurile au cu sursa de inspiratie trairile umane, predominand dualitatea speranta-deznadejde, iubire si pierdere, constiinta si spirit. Promovarea albumului presupune un turneu mondial, lung si epuizant care sfarseste prin destramarea trupei, dupa ce ambii aleg directii diferite.
Cel mai important premiu din scurta istorie a acestei trupe de post-grunge rock, ramane indiscutabil discul de aur pentru albumul “Camino Palmero”,care a inregistrat vanzari de peste 5 milioane de copii, in intreaga lume.
Still waiting for a comeback…
